sâmbătă, 18 decembrie 2010

Gabi are 30 de perechi de sosete

Treizeci si sapte, daca e sa le numaram si pe cele groase, puse separat.
De ce va spun lucrurile astea? Si mai ales, de ce STIU lucrurile astea? Pentru ca asta am facut azi.

M-am trezit cu o pofta nebuna de viata (de fapt, ma tine de vreo 2 saptamani - prietenii stiu de ce), adaugam o mica panica (iarasi prietenii..), plus faptul ca mi-am intrat in mana de la demenajarea biroului si a iesit.. ta-dam:

- ordine lucie in raftul Gabicu+Teica
- semi-ordine pe balcon
- dezinfectat bai
- pui cu sos de rosii si ceapa+piure, luat masa cu Gabriel si Florin, colegul de la cafenea
- retur cu o parte din dulapul mic de la birou
PLUS (ca aici voiam sa ajung, nu sa va povestesc cum fac eu curat :)))
http://freeandcheapbucharest.blogspot.com/, my newest creation, care o sa ma tina departe de mrejele depresiei o perioada.

Yes, it is finally here, inca nu contine nimic - dar macar e oficial :))
Read on!

miercuri, 17 noiembrie 2010

La multi ani, CharityGift.ro


2 anisori - can't believe it! :) La multi ani voluntarilor si tuturor celor implicati.

duminică, 10 octombrie 2010

Once a year I see my ex-best friend

Si de fiecare data ma intreb daca vom avea despre ce discuta.. vietile noastre (separate) s-au schimbat intr-o mie de feluri: a ei mai evident decat a mea (si-a dat tara la schimb), a mea (poate) mai profund - dileme, probleme, idei.

Sunt o nostalgica din fire, deci sunt convinsa ca vom gasi ceva subiecte de mult apuse pe care sa le reluam de acolo de unde le-am abandonat acum un an. Si totusi traiesc cu spaima momentelor de tacere. Ca am fost inlocuita, asta e clar - confidentele pe Facebook sunt mai greu de digerat. Insa daca am ajuns in punctul ala in care nu mai avem ce sa ne spunem?

Vedeam asta cand cresteam - imi povestea mama despre prietene cu care nu a tinut legatura, dand un pic vina pe firea ei rece. Eu insa nu sunt rece, imi ziceam, aproape urland. Eu n-o sa o pierd niciodata pe Iulia. Cream mental scheme elaborate despre cum as putea sa imi pierd cea mai buna prietena. Si ajungeam la aceeasi concluzie: no matter what, no matter how far, no matter..

Abia astept sa o revad si sa dau copilului din mine dreptate, din nou.



PS: Poate suna ciudat titlul, insa sunt convinsa va fiecare dintre voi are o astfel de prietena. A mea isi face doctoratul in NYC si nu cred ca o sa mai traim vreodata in acelasi loc.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

sâmbătă, 4 septembrie 2010

A venit toamna



de aici via Sigrid

luni, 12 aprilie 2010

De ce sunt fan Decat o Revista


Initial, m-am gandit ca ar fi logic sa va spun cum m-a impresionat such and such article din DoR no. 2. Unde am plans, unde am ras, unde am subliniat o expresie de care sa-mi aduc aminte peste ani si ani.. Nu v-am povestit despre numarul pilot, ma rog, am lasat sa treaca timpul pentru ca eram prea emotionata si am zis sa nu ma bag unde nu-mi fierbe oala.

De data asta simt nevoia sa explic de ce m-am atasat de revista asta si de ce nu ezit s-o promovez. E si o replica pentru criticile din jur: ba ca-i prea scumpa, ba ca nu se ridica la nivelul Esquire/Tabu (acolo unde mai scriu cei ce semneaza articolele DoR)- I really dont think so, ba ca nu-i nimic nou sub soare.

Mie imi place DoR - ha, it's official. Imi place pentru ca simt in oamenii astia un entuziasm pe care eu mi l-am pierdut de ceva vreme - fie el legat de presa, de scormonitul subiectelor de interes, de faptul ca sunt impreuna si fac altceva decat sa bea o bere toata seara.
Copiii astia dau ce-i mai bun din ei, timp, rabdare, frumusete - pe care le-ar putea vinde pe multi, multi bani. Iar ei ni le fac cadou. Dau o forma frumoasa unor subiecte despre care mi-e drag sa citesc. Se prea poate ca altii scriu deja despre temele astea pe bloguri. Insa forma nu-i aceeasi, munca nu e aceeasi. Oricine a incercat sa faca astfel de articole stie despre ce vorbesc.

Voi continua sa cumpar Decat o Revista: pentru energia lor, pentru frumusetea lor, pentru lupta lor cu toate problemele prin care sigur au trecut (despre unele am auzit, pe altele le intuiesc), pentru ca sunt oameni cu un ideal - cine mai are cojones sa faca o revista in era iPad-ului?

In ceea ce priveste banii, le doresc sa faca averi din astia 25 de lei pe care ii cheltuim in loc sa ne luam timp de doua zile croissante de la colt! :))

Change your perspective - nu e o revista pe care sa o poti compara cu oricare alta. E o revista de citit ca pe o carte, tre sa ii pipai foile, sa ii mirosi cerneala proaspata, sa o astepti cu sufletul la gura!

Echipa - imi place sa mi-i imaginez cum trag unii de altii to be strong, pentru ca i-al dracu de greu sa tii un proiect in viata, asa fresh si bine promovat. Ii admir pentru noptile nedormite si imi aduc aminte si de ale mele, de odinioara, cand visam la scenariile lui Simion si mai beam o dusca.

Voi bea o sangria barceloneza pentru ei de ziua mea!
I'm proud of you guyz :)

vineri, 12 martie 2010

The truth


Bischi mi-a spus acum doua seri o poveste induiosatoare, extrasa din Milan Kundera - L'art du roman.

Kundera povesteste ca intre 1968-1969, romanul sau Gluma a fost tradus in toate limbile occidentale: francezii i-au ornat stilul; in Anglia editorul a eliminat toate paragrafele reflexive, a taiat alte articole muzicologice(??), a reorganizat intreg romanul;

O alta tara. A facut cunostinta cu traducatorul, care nu stia nici macar un cuvant in ceha. L-a intrebat cum a reusit sa traduca romanul. "Avec le coeur", ii raspunde si scoate din portofel o fotografie a lui Kundera.

Reactia lui Kundera: "Il etait si sympathique que j'ai failli croire qu'on pouvait vraiment traduire grace a une telepathie du coeur"

sâmbătă, 20 februarie 2010

miercuri, 10 februarie 2010

Inchideti blogurile!



[idiot] you were one of my dearest (a se citi only) followers - RESPECT

Business as usual - why great ideas need to be backed-up by awesome client service


Imi doresc o pereche noua de blugi.

Asta a fost motto-ul de la care am pornit cautarile mele online. Recunosc ca am fost influentata si de lansarea pe tv a spotului Otto - ma inteleg super cu cumparaturile online de cand cu Charity, desi la viata mea mi-am luat tepe inclusiv de la promod.fr sau ae.com. So one has to be careful :D

Eram asadar hotarata pe Otto, am pus ochiu' critic in diagonala pe pagina lor. De studiat in amanunt, I say, nu sunt genul impulsiv when it comes to clothes. A trecut juma de ora: preturile sunt decente, modelele nu-s rele, mai discutam un pic la marimi, but it works..

Apoi am aterizat pe blogul Paulei - sunt fan (in continuare!), unde troneaza mare La Redoute. Catalogul lor inspira vara, eram gata sa ma scald in albastru. Intru pe site, sunt convinsa de preturile lor mai mici ca la Otto (iupiii), si dau comanda ferma. A happy shopper, I say.

Prima problema: din neatentie sau lipsa mea de educatie in ale citirii web-ului (hahaha) observ in confirmarea automata pe mail cum ca blugii mei ar ajunge peste 10 saptamani? Din Australia, pe jos - :))) Dar hai sa zicem - nu-i de ca si cum avantajul shopping-ului online ar fi ca ai produsul la indemana asap, nuuuu?

A doua problema: in aceeasi seara iesisem in strada cu corazon-ul sa facem un loc de parcare pentru frumoasa noastra masinuta. Pe la 8 seara dadeam cu sapa (asta am gasit in beci, why not) zapada la o parte, cand primesc un telefon de pe un fix. Era o reprezentanta La Redoute (sunand la 20.30, sa fim intelesi!) care ma ruga sa ii confirm comanda si sa o sun la sfarsitul saptamanii ca sa aflu daca blugii comandati de mine vor ajunge intr-adevar in Romania peste 10 saptamani.

Primul meu gand a fost "e o farsa". Wtf? Sa sune clientul sa i se confirme daca transportul lor din Franta va ajunge? What did I do wrong?

And here I stand before you, blugi-less (sad) dar happy pentru ca am impresia ca charitygift.ro&friends e cam cel mai tare magazin online din Romania.

Later Edit:
Veti fi incantati sa aflati ca blugii mei vor ajunge pana la urma saptamana viitoare, o operatoare La Redoute ma anunta.

Ah, normality rullzzz

duminică, 7 februarie 2010

luni, 25 ianuarie 2010

Joi mergem la teatru


O tragi-comedie fără cuvinte despre omul contemporan: visele, iubirile, speranţele sale traduse în dans, pantomimă, teatru. Frânturi de viaţă: priveşti, primeşti şi îţi construieşti propriul fir narativ. Concluzia îţi aparţine.

Separat, suntem : Ana Pepine, Dana Paraschiv, Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru şi Silviu Man. Din punct de vedere social, cinci cetăţeni. Din punct de vedere politic, cinci voturi. Putem completa la nesfârşit: contribuabili, clienţi, consumatori...

Împreună, însă, dobândim numele cel mare: Compania Dan Puric. Fiindcă dincolo de etichetele lipite de noi ca de valizele trecute prin multe vămi, suntem o mână de tineri (ah! tineretul ăsta nu mai e ce-a fost...) care cred că de pe scenă, ca de pe munte, lumea şi cerul se văd mai bine. Nimic mai mult decât nişte rămurele zvăpăiate din arborele pe care îl îngrijeşte de mulţi ani un actor care s-a încăpăţânat să creadă că poate face să crească brazi pe stânci aride.

Pentru că suntem înconjuraţi de prea multe aparenţe, am renunţat la decoruri. Pentru că în jurul nostru sunt prea multe măşti, aducem în faţa voastră un teatru fără mască. Onest. Direct. Firesc. „Toţi Cinci” vă spunem despre nebunia lumii, despre bucuria ei, despre miracolele care ne înconjoară, dar pe lângă care trecem cu toţii, din viteză, în fiecare zi. Venim să vă vorbim, tăcând, despre ceea ce nu se vede (decât cu ochiul... liber).
Pe 28 ianuarie „Toţi cinci” vă vom spune povestea dintotdeauna a omenirii, concentrată în câteva zeci de minute doldora de muzică şi culori, cu sunetele fremătătoare ale paşilor de step, cu misterul pantomimei, al dansului, al gestului spontan şi efervescent. Cinci oameni. Ca cinci degete de la o mână. Nimic din ce-i uman nu va lipsi din poveste: umorul, fericirea, nedumerirea, tristeţea, nostalgia, iertarea...

Regia: toţi cinci
Scenografia: toţi cinci
Coloana sonoră: toţi cinci
Costume: Wilhelmina Arz
Producător: Art & Events Management
Cu: Ana Pepine, Dana Paraschiv, Silviu Man, Paul Cimpoieru, Ştefan Ruxanda

luni, 11 ianuarie 2010

luni, 4 ianuarie 2010

Un gand bun pentru Hospice, Casa Sperantei


Prietenii nostri de la Hospice "Casa Sperantei" te invita sa te implici in viata lor.
Creeaza impreuna cu ei obiecte decorative sau accesorii bune de dat in dar si ajuta-i sa stranga banuti pentru centrul lor.

Ii poti urmari aici.